Copacul care danseaza. Clopotele de seara

Descriere

O spaimă cumplita puse stăpînire peste oraş cînd oamenii zăriră din port vasele turceşti plutind ameninţătoare în larg. Vestea se împrăştie ca'vîntul în întreaga insulă :

— Vin... Iată-i... Se apropie... Au şi ajuns !...

Groaza îngheţă inimile, învineţi buzele. Negustorii din piaţă îşi închiseră degrabă prăvăliile, blocînd uşile eu drugi de fier, aşa cum făceau odinioară, cînd se apropiau de insulă vasele piraţilor să răpească femei şi copii, iar oamenii, înnebuniţi de spaimă, se zăvorau în case, cu răsuflarea tăiată de groază. In livezile de măslini presele de ulei îşi opriră brusc învîrtitul, iar găleţile clipoceau pline în fîntîni ; cei care ar fi trebuit să le golească le părăsiseră tulburaţi, alergînd să se ascundă fiecare pe unde putea. La fel se întîmplă şi cu aripile morilor de vînt ; îşi curmară rotirea, ca şi cum groaza, aidoma unui dragon, le-ar fi făcut să se oprească într-o clipă. Un timp, pe străzi lumea alergă neliniştită, cu ochii măriţi de spaimă, se auziră vaiete, ţipete — se strigau unii pe alţii cerînd ajutor — şi apoi nimic... Nici ţipenie pe drum... Peste oraş se aşternu o tăcere de mormînt. Totul părea pustiu. Prăvălii, străzi, livezi, stupi de albine care pînă mai adineauri fremătau de viaţă înlemniră toate, amuţiră... Nu se mai auzea acum nici dangătul clopotelor care primele vestiseră apropierea nenorocirii. Vitele părăsite pe cîmp nu mai mugeau nici ele, se îmbulzeau înfricoşate unele într-altele, adulmecînd parcă primejdia. Nu se auzea decît vînticelul de aprilie adiind dinspre ţărm şi patrunzînd întîi în oraş, apoi în satele din interiorul insulei, ca ecoul unei năpaste a cărei sosire inevitabila